fbpx
roru +373-22-78-19-19 [email protected]
roru +373-22-78-19-19 [email protected]

Dacă e vară, atunci mergem la mare. Ce oferte au agenţiile de turism din Chişinău

Vara şi-a intrat în drepturi. Obosiţi de atâta muncă, dornici de relaxare şi de noi aventuri, moldovenii lasă în urmă grijile de ieri şi de azi şi pornesc fericiţi spre mare. În acest an, cei mai mulţi cetăţeni ai Republicii Moldova aleg să se odihnească în Turcia, Grecia şi Bulgaria, în timp ce interesul pentru Ucraina a scăzut drastic.

Ofertele de vacanţă variază în funcţie de gusturi şi de mărimea buzunarului, iar destinaţiile turistice includ aproape toate regiunile de pe glob.

Decât România, mai bine Turcia
Oferta de bază a unei companii turistice din Chişinău este Turcia, spre care există zboruri de patru ori pe săptămână (marţi, miercuri, vineri şi duminică). Pe locul doi se situează Grecia. Astfel, dacă oamenii preferă să se odihnească pe insula Creta, pot pleca cu avionul direct din Chişinău. Însă, dacă preferă să viziteze nordul Greciei se pot deplasa cu autocarul sau cu propriul transport. „Altă destinaţie preferată este Bulgaria şi cred că va fi şi mai solicitată mai târziu, deoarece acum timpul încă este rece. România, la fel ca şi anul trecut, nu este ţara în care ard de nerăbdare să plece cetăţenii noştri. De asemenea, la începutul verii se solicită tururile în Europa, în special în Barcelona, unde se pleacă cu autocarul. Destinaţiile exotice sunt preferate toamna şi primăvara, deoarece acolo este prea cald şi prea umed acum”, ne-a explicat Ecaterina Chira, manager principal în turism la agenţia de turism.

Vacanţă de la trei la cinci stele
O persoană care doreşte să se odihnească şapte zile în Grecia va trebui să scoată din buzunar în jur de 250 de euro pentru pachetul care include transportul tur-retur, cazarea la un hotel de trei stele cu masa inclusă, asigurarea medicală şi ghidul vorbitor de limba rusă. Acelaşi pachet costă circa 280 de euro dacă hotelul ales este de patru stele şi 300-330 de euro pentru un hotel de cinci stele. „Dar acestea sunt nişte oferte arzătoare. Nu pot spune că peste o săptămână vor fi aceleaşi preţuri. Pentru insula Creta, aceleaşi servicii valorează în jur de 380 de euro dacă facem referire la un hotel de trei stele, 450 de euro pentru un hotel de patru stele şi 500 de euro pentru un hotel de cinci stele”, a adăugat Ecaterina Chira.   Ofertele către Turcia sunt, de asemenea, în jur de 300 de euro pentru o persoană. În schimb, Bulgaria este mai ieftină. O persoană poate achita în jur de 130-150 de euro pentru o săptămână de odihnă la mare. Însă preţurile variază şi depind de luna în care aleg moldovenii să plece în vacanţă. În Croaţia şi Muntenegru odihna este foarte costisitoare pentru familiile care au copii, deoarece sistemul all-inclusive nu este prea bine dezvoltat, iar persoanele trebuie să achite aproape totul separat.

Ucraina a pierdut turiştii moldoveni

Solicitările spre Ucraina au scăzut drastic din cauza situaţiei tensionate care există în ţară, spune Ana Bolocan, şefa Departamentului Turism al unei alte companii din Chişinău. În schimb, solicitările către Spania au crescut foarte mult în comparaţie cu anii precedenţi. „Până la sfârşitul acestei săptămâni avem o ofertă de odihnă în Turcia în valoare de 199 de euro pentru o persoană. Aceasta include cazarea timp de şapte nopţi la un hotel de trei stele, toate trei mese, biletul de avion şi asigurarea medicală. Săptămâna viitoare această ofertă va costa 250-260 de euro”, spune Ana Bolocan. De asemenea, pentru primele 10 zile ale lunii oferta către Bulgaria începe de la 89 de euro şi include transportul, cazarea la un hotel de trei stele, micul dejun şi asigurarea medicală.   Nu există o limită pentru cele mai scumpe oferte. În orice destinaţie sunt hotele de lux, iar pachetul care conţine cazarea costă câteva mii de euro pentru o persoană.   Litoralul românesc este foarte slab solicitat în acest an, spune Dumitru Cojuhari, vicedirectorul unei agenţii turistice din Chişinău. „Pentru Bulgaria, preţul unui pachet all-inclusive începe de la 170 de euro. De aşa bani, în România nici la cel mai ieftin hotel nu ne putem caza. E scump litoralul românesc, aproape aceleaşi preţuri ca în Grecia, de aceea turiştii aleg să meargă în altă parte”, a zis Dumitru Cojuhari. Tot el ne spune că numărul persoanelor care aleg tururi mai ieftine a crescut. „Dacă anul trecut erau mai multe persoane care alegeau tururi mai scumpe, anul acesta persoanele şi-au dat seama că mai bine plătesc pentru o excursie acolo pe loc sau pentru o croazieră, decât să achite mâncarea sau cazarea. Astfel, multe persoane se dezic de sistemul all-inclusive şi doresc să guste mai multe tipuri de mâncare în mai multe locuri la ce oră vor, să i-a micul dejun sau cina într-o tavernă la malul mării”.   La munte sunt foarte puţine persoane care doresc să meargă la odihnă în mijlocul verii. Iar cei care totuşi se hotărăsc, aleg staţiunile balneare. Iar în Ucraina aproape că nu mai există oferte de odihnă, chiar dacă unele persoane sunt tentate să ajungă acolo. La început de sezon, cifrele moldovenilor care merg la odihnă sunt aproape aceleaşi, cu o foarte mică creştere. Numărul moldovenilor care pleacă la odihnă începând cu luna iunie şi până în luna septembrie este egal din punct de vedere cantitativ.

Persoanele de gen feminin cu vârsta cuprinsă între 15 şi 35 de ani, care doresc să plece în Egipt, au nevoie de viză deschisă la Bucureşti, indiferent dacă au paşaport biometric sau nu. În Israel nu este nevoie de viză dacă persoana deţine paşaport biometric.

http://adevarul.ro/moldova/actualitate/daca-e-vara-atunci-mergem-mare-oferte-agentiile-turism-chisinau-1_556f18a4cfbe376e35e3c3ba/index.html

GDPR